Nimic nu se pierde. nici macar imaginea unor “afronturi” construite din greu la prova…

Mila 23, privit din diverse perspective ar putea fi creionat cam asa: un sat – magnet pentru pescari, o sursa de bani pentru proprietarii de pensiuni, o groapa de gunoi pentru localnici si un sat fara reguli, in general.

Despre comuna Crisan, situata in inima Deltei Dunarii, se pot spune multe. Ca detine un potential turistic imens, ca este punctul de plecare pentru escapadele deltaice “la pas”, ca este zona zero pentru pescarii amatori si nu numai. Insa lucrurile nu stau la fel de bine si in privinta administrarii. Primaria Crisan este preocupata de curatenie, dar… nu mai departe de presul din fata usii, a se citi satul de resedinta.
Cu o suprafata administrativa de 38.071 hectare, comuna are in componenta satele Crisan, Caraorman, si Mila 23.

Mila 2 de langa 3

Situat pe vechiul brat al Dunarii, Mila 23 (si-a primit acest nume datorita faptului ca inaintea rectificarii bratului Sulina se afla la 23 de mile distanta de Marea Neagra) este inca favorita pescarilor amatori.
Privit ca destinatie de vacanta satul in sine nu produce impresie decat prin degringolada urbanistica, prin logica intortocheata in care sunt asezate casele, prin mizeria intalnita la tot pasul.

Daca din punct de vedere urbanistic mare lucru nu prea mai e de reparat, mizeria este insa o realitate care nu se da dusa, desi pare lesne de rezolvat.
Primaria nu a gasit inca o formula viabila de colectare si de prelucrare pe plan local a deseurilor, drept pentru care fiecare milanez (puteti sa radeti cat poftiti, asta e titulatura consacrata!) isi arunca gunoiul unde nimereste: in Dunare, in mijlocul satului sau langa gardul vecinului, functie de buna sau reaua relatie de vecinatate.
Cel de-al doilea aspect, cel care tine de colectarea deseurilor aruncate aiurea de localnici si turisti e si mai sensibil. Spune primarul Vaniusa Artimov: “Nu avem cu cine sa adunam gunoaiele imprastiate. cei de la Legea 416 sunt 20 pe toata comuna si sunt teleghidati de bautura! Nu ii poti urca in barca sa adune peturile de pe balta, ca dai de alte belele…”, spune primarul Artimov.

Concluzie: Mila 23 este destinatia favorita a pescarilor sau a turistilor care vor sa se piarda in salbaticia deltei. Ca peste tot in Romania, majoritatea vin sa se relaxeze si prea putini se arata deranjati de aspectele negative. Din pacate.

Benjamin, cetăţean francez, a uitat să-i întrebe pe prietenii lui din România cum poate ajunge în Delta Dunării.
A venit aici cu un rucsac nu foarte încărcat şi s-a gândit că ar fi ideal să călătorească “by train”, aşa cum face de obicei prin Europa. Din Paris până la Londra a ajuns în două ore, 3 minute şi 39 de secunde, de la Londra la Timişoara – în 25 de ore, iar de la Timişoara la Tulcea – în…. 28 de ore, dacă punem la socoteală cele câteva ore pe care le-a pierdut prin gările autohtone.
“Mi-am cumpărat un bilet Inter Rail şi am sperat că voi ajunge destul de uşor la Tulcea. A fost însă catastrofal. Eu nu mai vreau să vin niciodată aici, indiferent de cât de frumoasă ar fi zona asta. Am stat în gară la Medgidia câteva ore noaptea, am fost aproape jefuit, şi am ajuns în Tulcea la o oră total nepotrivită pentru a avea o legătură bună cu vapoarele care ajung în Deltă. Dar cum să se întâmple aşa ceva? Sunt foarte revoltat şi le voi spune prietenilor mei că Delta Dunării nu este o destinaţie prea bună pentru vacanţă”.
Să fie oare Benjamin revoltat doar pentru cele aproape şapte ore pe care le-a făcut din Bucureşti până la Tulcea? Sau a aflat deja că de la Tulcea la Sfântu Gheorghe, destinaţia sa finală în România, mai merge încă patru sau cinci ore?

Verde, mult verde…

cu siguranta si celor doi pui ai mei le place delta….Le place sa se trezeasca dimineata in mijlocul naturii..

cum spuneam. ….

Deşi nu pare, “chestia” din apă este o…pisică sălbatică. Sigur, ar fi fost mai clară cu un teleobiectiv profi, dar chiar şi aşa e mare lucru. în fond, nu vezi zilnic pisici sălbatice în Delta Dunării….

Sălbăticie pură…şi liniştitoare. Suntem nişte norocoşi…

Toată lumea pare ok, nu? Vorba unora…”ship ok, captain ok!”
Nu-i sfârşitul expediţiei, urmează şi Măcinul. Nişte munţi care au îmbătrânit frumos…

Cât despre restul…. Bond. Vagabond!

Acesta este un material pentru situatii de criza. Criza de redactori, criza financiara…totuna. Dealtfel, dupa o zi intreaga petrecuta cu spor in cimitir, de Pastele Blajinilor, localnicii din Sfantu Gheorghe decreteaza in cor, cu un zambet suspect (ca sa nu ii spun altfel…): E CRIZA!

Am pornit pe Dunare – cum altfel? – pe bratul Sfantu Gheorghe, lasand in urma Tulcea si rand pe rand toate satele si refugiile pescaresti.
Cel mai lung canal din Delta si unul dintre cele mai spectaculoase este canalul Litcov, pe care noi l-am parasit pentru a traversa Lacul Puiu.
Pana la Puiu insa, revin putin pe canal in apropierea Caraormanului.
Frumusetea Litcovului este ciuntita de aparitia la orizont a unei cladiri hade… fosta fabrica de prelucrare a nisipului. Un plan absolut cretin al comunistilor, alaturi de cel de a transforma delta intr-un nou baragan.
Caraorman, locul uitat de Dumnezeu
Un sat absolut atipic, pe care comunismul si-a pus iremediabil amprenta. Le e sortit sa traiasca alaturi de ruinele care ingrozesc turistii.
Din tot arsenalul de la Caraorman au fost transferate Santierului Naval Mangalia doar doua macarale portuare, restul utilajelor si instalatiilor au fost … prada de razboi. Localnicii sustin cu tarie faptul ca ei nu au luat nimic, ci ca altii ar fi furat. Ce a mai ramas a fost concesionat unei firme private, care a vandut la fier vechi tot ce se putea vinde si a plecat fara sa ii pese de clauza contractuala potrivit careia locul ar fi trebuit curatat.
Mai sunt si blocurile… din care au ramas doar zidurile si, pe alocuri, acoperisul. Erau destinate muncitorilor de la fabrica si, la un moment dat, au fost finalizate. Dar a venit revolutia si totul a fost lasat balta. Totul, mai putin materialele de constructii, pe care localnicii le-au refolosit, in propriile gospodarii.
Singurele fiinte care nu se lasa impresionate de reminiscentele cladirii care s-a vrut de maxima importanta sunt vacile si magarii satului, care in mod parca ironic se adapostesc in apartamentele uitate de oameni si vreme.
Investitii inutile si… ilare
In octombrie 2004 s-au finalizat lucrarile de constructie a unei sosele de legatura intre localitatile Crisan si Caraorman. Proiectul, finantat prin programul SAPARD, este o initiativa laudabila, dar atat timp cat nu este rezolvat accesul catre Crisan, soseaua este perfect inutila: intra in Caraorman doar pe o portiune de 300 de metri si nu este continuata pe strada principala, considerata coloana vertebrala a localitatii. Indicatoarele de curba periculoasa, limitare de viteza si borna kilometrica dau un aer modern soselei construite.
Aerul ilar este dat de gafele de montare a indicatoarelor: prima borna indica o distanta de noua kilometri pana in Crisan, iar indicatoarele de limitare a vitezei sunt puse exact invers, adica limiteaza viteza in afara localitatii si anunta sfarsitul limitarii de viteza la intrarea in localitate…
O alta investitie celebra este cea de-a doua scoala, construita in completarea vechii unitati scolare din localitate. Si ca o ironie, dupa constructia acesteia, finantata tot printr-un program SAPARD, din toamna lui 2005, din cauza lipsei de elevi cele doua scoli din Caraorman sunt nefolosite…
Investitiile aici tind spre zero, oamenii nu sunt tocmai interesati sa si faca bani din minunea in mijlocul careia traiesc. Industria ospitalitatii este mult prea dificila pentru localnici, dovada fiind numarul foarte mic de pensiuni.
De la Caraorman drumul duce mai departe, spre Sfantu Gheorghe, noua Vama Veche deltaica pe timp de vara, iar noi ne continuam drumul pe Litcov, traversam Lacul Puiu si apoi Lacul Erenciuc si intram pe Bratul Sfantu Gheorghe printr-un un mic canal absolut spectaculos, declarat zona strict protejata pentru arinii pe care nu ii gasesti decat aici.
Diminetile trebuie sa fie in Sfantu
La Sfantu, lucrurile stau altfel decat la vecini. Sunt doua lumi in sat: localnicii care isi duc viata fara prea multe evenimente, impartiti intre pescuitul traditional si un trai fara
multe surprize, si cei care fac turism in zona.
Din toamna si pana in primavara vizitatorii din sat pot fi numarati pe degete. Dar odata cu sosirea primaverii satul parca se trezeste la viata.
Diminetile in Sfantu Gheorghe au un iz aparte: cafeaua la bar, sub salcii, este complet diferita de cafeaua de zi cu zi. Poate datorita aerului curat, mirosului specific al zonei, poate datorita pedanteriei cu care localnicii matura centrul satului – mai corect spus grebeleaza centrul satului, pentru ca stradutele sunt pline de nisip – sau poate datorita forfotei de dimineata a localnicilor plecati care incotro si a pescarilor care se intorc osteniti. Sigur, nu in cazul de fata, pentru ca este prohibitie si pescarii respecta cu strictete perioada…
De dimineata tot satul a curs spre cimitir. Care cu cosulete, care cu sacose, altii cu roaba… Au carat mancare si bautura, si pentru cateva ore s-au mutat toti acolo, sarbatorind Pastele Blajinilor. Nu intram in amanunte, cautam doar partea frumoasa a deltei.
„Voila la Mer Noire! C`est bleu!”
La mare nu se poate ajunge cu pasul. Zona este inundata, si cum sezonul turistic nu a inceput inca, nici trocariciul nu este inca functional.
Dar se poate ajunge, pe apa, iar satul, privit de pe Dunare, este o insiruire de casute de vacanta. Privindu-le, stii sigur ca asta este viitorul zonei. Delta este o adevarata resursa, si nu vorbim aici de vanatori sau de pescari, ci de cei care vin sa ii admire frumusetile in liniste si sa aduca naturii un omagiu.
***
O excursie pana la Meleaua Sfantu Gheorghe este o adevarata lectie de ornitologie. Cea mai mare aglomeratie de pasari pe care am intalnit-o. Pe canalul ce leaga Dunarea de melea – Garla Turceasca – ne-au intampinat cateva zeci de pelicani care si-au luat zborul unul cate unul, fara graba. O adevarata parada, care ne-a lasat cu sufletul plin de frumos.
Noul stuf se iteste pe marginea canalului parca sub stricta supraveghere a celui vechi, o imbinare de cenusiu cu verde crud, lasand vederii o imagine greu de uitat.

Am fost în Deltă… iar. De data asta ca să constat pe propria-mi piele că vorba “Avem o ţară superbă, păcat că-i populată” e mult prea adevărată.

Am pornit pe Dunăre, am intrat pe canalul 36, apoi am urmat drumul pe canalul Şontea până în Zona Nebunu. Drum ocolit, prin sălbăticie, pentru a nu întâlni grătăriştii de deltă, cu motoare turate la maxim şi care nu dau doi bani pe liniştea deltei.

Am coborât la o platformă pescărească, unde dealtfel am şi mâncat peşte preparat ca la mama lui, pe plită, afară…. Fără multe alte comentarii, a fost o zi extraordinară, până în momentul în care am ajuns – din nou – în civilizaţie.


Cum Canalul 36 s-a transformat – graţie prevederilor protecţioniste ale ARBDD – într-un soi de canal de centură, un bulevard mult prea tocit al şalupiştilor tulceni sau de aiurea, nolens-volens drumul de întoarcere trece pe aici.
E locul ideal pentru a observa în mediul lor tulcenii ieşiţi la iarbă verde şi peturi grămadă (fantastic cum pot sta ăştia lângă mormane de mizerie fără să fie deranjaţi! Am mai văzut o specie, cei care se feresc cu scârbă de gunoaie, fără însă a strânge măcar din imediata vecinătate. Şi la plecare colecţia de peturi de pe malul apei creşte, direct proporţional cu timpul liber petrecut în natură de semenii noştri).

În fine, pe 36 s-au dus la baltă, graţie unor jmekeri cu yaht, aparatul foto, un telefon şi cam tot ce era pe masă. Băieţii, aşezaţi confortabil la bordul navei Blue Flame (Congaz, prietenii ştiu de ce!) au făcut o manevră identică celei pe care o fac jmekerii la volan în dreptul unei tipe pe o ploaie infernală:au oprit brusc şi au plecat în trombă, suficient pentru nişte valuri adevărate…

BLOGULETZUL LUI ROBERT

Cred ca merita o vizita acest “the cutest Blog on the block”. E plin de idei si…, mai stii ce iese daca dai un ochi? http://lampitze.blogspot.com/
Mie imi place mult mult asta

TRIBUTE TO M.J.

PARODIE

Tocmai am primit o minunată poezie istorică, pe care nu-mi permit să o ţin numai pentru mine. Bine, n-o fi tocmai eco, dar …enjoy!