Departe de aglomeraţia urbană, Chilia Veche este una din locaţiile care oferă avantajul unei naturi fascinante şi a unei atmosfere din vremuri apuse. În deltă – de multe ori spre exasperarea turiştilor – timpul nu este atât de măsurat, şi pare a nu avea aceeaşi valoare ca în alte zone ale ţării.

Din păcate, izolarea geografică a comunei este dublată de marginalizarea economică, medicală şi educaţională. Un cabinet stomatologic, un cabinet medical şi o alternativă de dezvoltare economică printr-un atelier de împletituri de papură au fost oferite de Fundaţia Principesa Margareta. Totuşi, e nevoie de mult mai mult…

Puţină istorie

Localitatea Chilia Veche are un început neprecizat, neavând documente care să-i ateste ”data naşterii”. Vechea cetate de margine de ţară a avut cu ani în urmă o viaţă înfloritoare. Romanii au botezat-o Achillea, semn că era o aşezare destul de mare, iar pe vremea ocupaţiei turceşti, localitatea purta denumirea de Eskil – Kale.

Pentru denumirea purtată pe vremea romanilor localnicii au explicaţii cu adânci rădăcini în mitologie, pe care le servesc doritorilor cu seriozitate, la modul următor: în baza unor surse istorice oarecum vagi, numele de Chilia – în forma Achillea, vine de la numele lui Achile, eroul războiului troian, cel care, după ce a fost lovit de săgeata pornită din arcul frumosului Paris, a fost adus de mama sa, zeiţa Thetis, pe insula Leuce, unde a trăit şi după moarte. Firesc, la urma urmei, fiul unei zeiţe a mării nu poate să moară aşa, oricum. ”Aici a trăit şi după moarte, împreună cu soţia sa, Elena din Egipt, şi i s-a înălţat aici şi un sanctuar. Leuce este, poate, Insula Şerpilor din Marea Neagră”, explică solemn moş Terente, un locuitor al comunei.

Totuşi, primele menţiuni despre existenţa acestei aşezări datează din sec X, şi descriu una dintre cele mai mari şi vechi aşezări umane din Delta Dunării, dar şi o zonă foarte bogată datorită pescuitului de sturioni. Apare în hărţi medievale, aici desfăşurându-se activitatea negustorilor genovezi de la gurile Dunării, urmele arheologice vorbind de existenţa pe aceste locuri a unei cetăţi genoveze. Se observă doar şanţurile de apărare ale cetăţii şi intrarea de la bifurcaţia canalului Chilia – Batag şi Tătaru.

Prezentul, mai puţin generos

Dacă în vechime puterea comercială deosebită de care dispunea aşezarea (sec. al XIII-lea şi al

XIV-lea) îi permitea să emită monedă proprie, cunoscută sub numele de “asperi de argint de Chilia”, prezentul nu este la fel de generos, dovadă fiind traiul destul de chinuit locuitorii de aici duc un trai destul de chinuit. Ameninţarea autorităţilor cu stoparea pescuitului comercial nu este altceva decât o joacă cu nervii pescarilor de aici, iar prohibiţia la sturion este o măsură care îi afectează în mod direct. Aducând în discuţie şi iminenţa interzicerii vânătorii pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, localnicilor pare să nu le rămână nimic.

Nici turiştii nu se înghesuie pe acest braţ al Dunării, mai puţin spectaculos decât celelalte două şi mai puternic industrializat. Totuşi, pensiunile îşi fac încet loc în peisaj, iar oferta pentru distracţie are în menu pescuit, vânătoare, aventură: ”Doritorii de aventură pot alege o excursie cu canoea sau cu şalupe rapide. Canoea este preferată de turişti pentru că este silenţioasă, uşor de manevrat, stabilă şi permite apropierea de păsări şi de oricare alte vietăţi”, spune proprietarul unei pensiuni din Chilia Veche. Nu plânge lipsa turiştilor, dar este convins că se poate şi mai bine de atât, mai ales că în Chilia se poate ajunge şi cu autoturismul, nefiind condiţionat de mersul pe apă.

O atracţie turistică o reprezintă biserica ortodoxă din localitate, înaltă de 52 metri, un adevărat gigant faţă de zonele joase din jur. Localnicii spun că pe locul ei s-a aflat iniţial o bisericuţă din lemn, iar noul lăcaş a fost ridicat în… 35 de ani. Aceasta este o posibilă explicaţie şi pentru faptul că această construcţie îmbină trei stiluri arhitecturale – gotic, slav şi românesc.

Deşi sezonul turistic în deltă se întinde pe tot parcursul anului, cu mici pauze, proprietarii pensiunilor sunt în aşteptarea primăverii. Sau altfel spus, în aşteptarea afluxului de turişti.

Tulcea – poarta de intrare in Delta Dunarii. Suna bine, nu?

Multe se pot spune despre Tulcea, numai ca este un oras care respecta normele “eco” nu. Realitatea tulceana este ca oamenilor nu prea le pasa de poluare – si aici avem un gigant poluator, Alum-ul care, speram, va fi in cele din urma inchis. Pana la urma, chiar nu suntem fanii ploilor acide, zau asa! Mai sunt si alti giganti, dar pe astia ii lasam in pace. Poate cu alta ocazie…

In rest, delta. Lipsita de un sistem de gestionare a deseurilor. Un paradis de care semenii nostri isi bat joc cu nerusinare…

Revin.