Mirela BACIU

Ţevi astupate în iminenţa sosirii unor personalităţi politice importante sau, şi mai simplu, nepăsare. Oricum i-am spune, vorbim despre acelaşi lucru: apa potabilă pentru locuitorii deltei rămâne apa din Dunăre sau din fântânile a căror apă nu este sigură pentru sănătatea oamenilor. Până când, e greu de zis.

Trei din cele trei fântâni

existente în C.A.Rosetti au plăcuţe care avertizează asupra faptului că apa nu este bună de băut. Locuitorii ignoră avertismentul şi folosesc apa în gospodării: „Doar nu o să mor de sete lângă fântână pentru că scrie că nu e bună apa! Beau, că nu am încotro…!”, spune o localnică din C.A.Rosetti. Aurora Cârlan este angajată a Primăriei comunei şi se ocupă de achiziţii. „Nu mai ştiu sigur anul în care a fost demarat proiectul de investiţii pentru alimentarea cu apă, dar a trecut ceva vreme. Au adus nişte ţevi, dar erau crăpate, iar pentru că nu au mai fost bani şi nici nu am mai primit alţii proiectul a rămas neterminat. Ni s-a zis că este nevoie de un nou proiect, că trebuie să se foreze puţuri cu cişmele, că sistemul vechi, cel cu ţevile îngropate nu mai e bun”.

Iminenţa vizitei primului ministru, Călin  Popescu Tăriceanu, a antrenat autorităţile locale din C.A.Rosetti să se mişte mai cu talent. Mai precis, după ce aproape doi ani au stat cuminţi lângă şanţurile săpate în eventualitatea finalizării proiectului, ţevile au fost îngropate, pentru a da bine la imagine. Deontologic sau nu,  chiar nu a mai contat…

În prezent, „magistrala” e îngropată de la Sfiştofca, prin Rosetti cu oprire la Letea. Există şi staţia, amplasată pe malul Canalului Sfiştofca, dar vorbim doar de construcţie, neutilată.

Soluţia pe care au găsit-o autorităţile centrale este forarea unui puţ în Rosetti – locaţie aleasă strategic, pentru că aici este şcoala, spun cei din Primărie – puţ pentru care au fost alocaţi bani din fondul de rezervă al Guvernului.

„Nu avem reţea de apă potabilă,

dar avem hidrofoare. Bine, acesta este un aspect pe care nu îl spunem turiştilor…, ei sunt convinşi că apa nu este direct din Dunăre. Şi apa din bucătărie şi cea pentru baie e adusă tot din Dunăre, dar noi ne-am obişnuit, pentru că nu avem încotro”, spune administratorul unei pensiuni din Mila 23. Şi aici proiectul de alimentare cu apă a avut de suferit. Doar că aici sătenii îl acuză pe primarul Vaniuşa Artimov de rea credinţă, în sensul că acesta nu ar fi acordat atenţia cuvenită dezvoltării în egală măsură a satelor comunei Crişan. Apă potabilă nu e nici în Caraorman, dar la Mila 23 situaţia este mai neplăcută. Mai ales că satul este frecventat tot anul de turişti, iar activitatea de turism impune câteva norme elementare de igienă.

„Milanezii” sunt nemulţumiţi de modul în care se desfăşoară lucrurile, dar prezintă lucrurile în glumă: „Anul trecut aveam perspective de metrou în sat, săpaseră pentru sistemul de canalizare. Tot satul era împânzit de şanţuri, devenise deja o problemă pentru sătenii sau turiştii mai puţin lucizi care se avântau seara prin sat. Pentru că şanţurile erau destul de adânci, unul de-al nostru a stat o noapte întreagă căzut în şanţ, până l-au recuperat dimineaţa”, spune Petrică Trofimov.

Acest pericol a fost eliminat, în sensul că pe strada principală (impropriu zis…) şanţurile au fost astupate. Nu vă imaginaţi că au fost îngropate ţevi de canalizare. Nu, doar şanţurile, pentru că nu dădea bine la imagine…. Apa şi canalizarea…. o să vină, probabil în mandatul viitorului primar!

O posibilă explicaţie ar fi

dezinteresul autorităţilor locale pentru asemenea proiecte. Sau faptul că fondurile bugetare pentru investiţiile de infrastructura din satele Deltei, alocate de Guvernul României în iulie 2007 s-au blocat datorită disputei dintre autorităţile judeţene şi cele guvernamentale. Mai concret, datorită faptului că secretarul de stat din Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ana Lucia Varga, a condiţionat virarea în conturile Consiliului Judeţean Tulcea şi a primăriilor din Delta a sumei de 17 milioane de euro de cedarea a 71.000 ha agricole şi piscicole administrate de CJ Tulcea pentru a fi reconstruite ecologic.

Suma menţionată este destinată realizării instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare în toate localităţile din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, dar şi pentru realizarea unui sistem integrat de colectare a deşeurilor.  

La capatul unei calatorii in salbaticia canalelor Deltei, la capatul canalului Caraorman te intampina unul dintre cele mai oribile peisaje ale Deltei: schelete hade ale unor constructii de beton – silozuri, hale, magazii sau cazemate niciodata terminate, cu conductele si jgheaburile de ciment aferente – guri de puturi sau de canal de mult infundate, si un complex de sase blocuri degradate care nu au apucat sa fie locuite de muncitorii carora le erau destinate.
Satul, peisaj dezolant
Caraorman este amplasat in inima Deltei Dunarii, intre Bratul Sulina si Bratul Sfantu Gheorghe, la capatul Canalului Caraorman, ce se desparte de Dunare in apropierea localitatii Crisan.
Canalul Caraorman este si el o reminiscenta a megalomaniei comuniste, fiind sapat expres pentru amenajarile de santier, accesul utilajelor, al miilor de tone de materiale de constructii si, ulterior, pentru transportul barjelor ce urmau sa care nisipul pe Bratul Sulina, la vremea respectiva proiectul dovedindu-se devastator pentru ecosistemul Deltei Dunarii.
Satul este singura asezare din aceasta zona, iar imaginea oferita de ruinele care se doreau a fi, initial, cel mai mare combinat de sticla din Europa – datorita dunelor de nisip din zona – pun pe fuga turistii.
De 18 ani oamenii locului asteapta o minune, una care sa ii scape de monstruozitatea ramasa in urma ideii marete. Schimbarea regimului in Romania nu a adus localnicilor schimbarea in bine pe care o asteptau, dimpotriva.
Din tot arsenalul de la Caraorman au fost transferate Santierului Naval Mangalia doar doua macarale portuare, restul utilajelor si instalatiilor au fost … prada de razboi. Localnicii sustin cu tarie faptul ca ei nu au luat nimic, ci ca altii ar fi furat. Ce a mai ramas a fost concesionat unei firme private, care a vandut la fier vechi tot ce se putea vinde si a plecat fara sa ii pese de clauza contractuala potrivit careia locul ar fi trebuit curatat.
Ruinele alunga turistii
Satul se intinde pe o lungime de doar 3,5 kilometri si aproximativ 500 de metri latime si este situat pe grindul Caraorman. Populatia satului – aproximativ 500 de persoane – este formata din ucraineni, oameni gospodari si ospitalieri, care au ca ocupatie principala pescuitul.
Turism se face, dar la o scara foarte mica. Doar trei pensiuni sunt disponibile in Caraorman, iar sperantele de dezvoltare sunt infime. Alexandra Terente, proprietara unei case de oaspeti in Caraorman spune ca peisajul dezolant alunga turistii. Cei care vin aici ori nu stiu la ce sa se astepte, ori vin pentru padure, pentru pescuit.
Alaturi de renumitele vestigii ale -fabricii de nisip”, pe un teren nisipos de origine marina, s-a dezvoltat o padure de stejari unde se afla cel mai mare stejar din Delta, cu o varsta de 400 de ani si o circumferinta de patru metri. Padurea are un aspect subtropical datorita plantelor agatatoare si lianelor care ajung la lungimi de 25 de metri, iar dunele de nisip si vegetatia saracacioasa de pe dune contrasteaza puternic cu vegetatia luxurianta din restul Deltei.
Si blocurile au ramas pana azi in voia soartei, desi cu aproape patru ani in urma, acestea au fost cumparate la licitatie -de o firma din Constanta”. Primarul comunei Crisan, de care apartine Caraormanul, se declara invins de situatie. -De cand a cumparat blocurile, firma constanteana nu s-a atins inca de ele. Pana nu li se da in proprietate si terenul aferent, noii proprietari nu se vor apuca de repararea si finalizarea blocurilor. Eu nu pot sa le vand terenul, pentru ca nu am competenta”, spune primarul Vaniusa Artimov. Acesta a identificat si o solutie: preluarea imobilelor de catre Primaria Crisan, -dar nimeni nu vrea sa ne asculte, sa ne sprijine cumva.”
Investitii inutile si… ilare
In octombrie 2004 s-au finalizat lucrarile de constructie a unei sosele de legatura intre localitatile Crisan si Caraorman. Proiectul, finantat prin programul SAPARD, este o initiativa laudabila, dar atat timp cat nu este rezolvat accesul catre Crisan, soseaua este perfect inutila: intra in Caraorman doar pe o portiune de 300 de metri si nu este continuata pe strada principala, considerata coloana vertebrala a localitatii. Indicatoarele de curba periculoasa, limitare de viteza si borna kilometrica dau un aer modern soselei construite.
Aerul ilar este dat de gafele de montare a indicatoarelor: prima borna indica o distanta de noua kilometri pana in Crisan, iar indicatoarele de limitare a vitezei sunt puse exact invers, adica limiteaza viteza in afara localitatii si anunta sfarsitul limitarii de viteza la intrarea in localitate…
O alta investitie celebra este cea de-a doua scoala, construita in completarea vechii unitati scolare din localitate. Si ca o ironie, dupa constructia acesteia, finantata tot printr-un program SAPARD, din toamna lui 2005, din cauza lipsei de elevi cele doua scoli din Caraorman sunt nefolosite…