Problema deşeurilor în Mila 23, rezolvată: preotul satului, Leontin Stanilov, le-a venit de hac
Cât de ecologică e însă soluţia, rămâne de văzut!
Inima Deltei, satul de pescari Mila 23, care până nu demult era punctul principal de atracţie pentru turiştii veniţi să se piardă în liniştea şi frumuseţea sălbatică a Deltei, îşi pierde treptat, dar sigur, din strălucire. Munţii de gunoaie care domină satul şi împrejurimile alungă turiştii
străini. Românii sunt printre ultimii care par să nu dea importanţă acestui aspect. Dar problema pare că şi-a găsit o rezolvare!
Mizerie multă, spaţiu de depozitare ioc! Autoritatea publică locală, respectiv primarul comunei Crişan, Vaniuşa Artimov, s-a declarat copleşit de realitate. Toate încercările lor de a-şi gospodări gunoaiele au dat greş. Rampă de gunoi nu au voie să facă, fosele pensiunilor se cer golite, şi toate pleacă… în Dunăre. Singurele măsuri luate (şi acelea coercitive…) au fost ale Gărzii de Mediu, care a aplicat cu generozitate amenzi.
“Am vrut să facem pe cont propriu o rampă, dar nu ne-a fost autorizată. Mai mult, am fost amendaţi pentru idee. Am vrut să amplasăm rampa de gunoi în extravilanul localităţii, dar nu se poate, că e domeniu de interes naţional, e pe teritoriul A.R.B.D.D. În intravilan… unde să o amplasăm? Lângă debarcader, că acolo ar fi loc, dar nu se poate. Garda de Mediu vine direct cu amenzi, este o mare problemă, pentru că noi suntem localnici şi nu avem alternativă”, afirmă primarul Artimov.
Cei din Primărie vorbesc despre celebrul sistem de gestionare integrată a deşeurilor, care va fi funcţional, dacă ar fi să dăm crezare autorităţilor, abia în luna august a anului viitor. Dar până atunci…?
Planuri măreţe pe gunoaie
Totuşi, alternativă există. Preotul satului a găsit rezolvarea acestei probleme. O rezolvare originală şi practică. În centrul satului, vis-a-vis de casa parohială, se întinde pe o suprafaţă destul de mare o baltă de toată frumuseţea. Este vorba despre o groapă în care sătenii obişnuiesc să arunce tot ce le prisoseşte, de la electrocasnice uzate până la conţinutul foselor… Ideea salvatoare a preotului Leontin Stanilov este umplerea gropii cu deşeuri şi apoi acoperirea ei cu pământ. Ideea i-a venit din disperare. Mirosurile emanate de groapa aflată la un băţ distanţă de casa lui l-au forţat să găsească o soluţie.
“Deocamdată este o groapă care pute. Eu am un vecin care face turism şi aruncă din fosa lui când se adună şi vara nu pot să deschid geamul de miros. Sticle, stuf, pungi, tot ce este, o să aduc aici şi o să o astup”.
Pentru că groapa respectivă este chiar în centrul satului, într-o zonă tranzitată permanent de localnici şi turişti, prima măsură pe care a luat-o preotul a fost împrejmuirea terenului, pe care ar vrea să îl cumpere. În acest sens, a depus documentaţia la Primăria Crişan, pe ai cărei angajaţi îi acuză de tergiversare. “Am depus de anul trecut cerere la Primărie şi nu mă bagă în seamă. Nu ştiu ce vor, poate vor să le dau bani ca să îmi ia cererea în calcul…”.
Plan de viitor? Cu siguranţă, şi încă unul îndrăzneţ: “Vreau să iau groapa, să o cumpăr, să fac acte de la Primărie şi să o iau. Nu rămâne ea aşa, o să o gospodăresc eu ca să nu mai fie. Arunc gunoiul, apoi o să îi dau foc, o să pun stuf, când o să am bani o să aduc pământ. Am un băiat de 18 ani şi vreau să îi fac o casă. Sigur că se poate construi,
ce-i drept numai pe jumătate din teren. Cealaltă jumătate rămâne pentru păsări, pentru gospodărie, vedem noi. Dar să nu mai pută! Eu sunt gospodar şi cred în ceea ce fac!”.

“Doriţi cazare?”, te întâmpină la debarcader un cor închegat de voci.
Vaporul pasager a acostat la Sfântu Gheorghe şi mulţimea se omogenizează – cei coborâţi de pe vapor cu localnicii care îşi oferă serviciile.
Tanti Maria are o casă curată şi nu ar primi turişti în alte condiţii, dar în ultima vreme a rămas singură, fetele i-au plecat, moşul s-a dus… “Şi-apoi, primesc unii turişti în nişte camere ca vai de lume. La mine e curat, răcoare, de ce să rămână camerele goale?”. ***
Lucrurile nu s-au schimbat prea tare în privinţa satului. S-a schimbat primarul şi ideologia de dezvoltare a localităţii. Deocamdată nu este sigur dacă în zona zero a comunei va mai fi construit hotelul planificat de fosta conducere a Primăriei sau dacă terenul acela va rămâne multă vreme o pată pe obrazul înfrumuseţat cu pavele şi parc de joacă pentru copii al satului.
Lucrurile au rămas însă la fel pentru pescarii din zonă: noapte de noapte ies pe Dunăre şi de aici pe mare pentru a se întoarce la primele ore ale dimineţii cu captură bogată. Indiferent de peştele pe care ţi-l doreşti – de la roşioară şi până la păstrugă – găseşti la pescarii cu pielea arsă de vânt şi de soare, cu accentul tipic zonei şi cu un aer obosit.
***
Gusturile celor veniţi la Sfântu, deşi s-au mai cizelat, au rămas aceleaşi. Dimineaţa atrag ca un magnet plimbările promise de proprietarii rapidelor sau ai bărcilor cu motor în sălbăticia Deltei. Dacă respectă un anumit program, turiştii au mari şanse să ajungă în Meleaua Sfântu Gheorghe – o zonă plină de păsări – sau să ajungă în apropierea Insulei Sahalin, una din zonele strict protejate ale R.B.D.D.
În lipsa unei asemenea excursii, marea este principala atracţie. Din nefericire, nici plaja sălbatică de la Sfântu nu a scăpat de invazia civilizaţiei: şi aici au apărut odioasele A.T.V.-uri, cu care “se dau” mândri flăcăii satului. Contra cost, oricine poate da o tură de plajă, poate atrage privirile – de cele mai multe ori dezaprobatoare ale celor veniţi aici pentru linişte şi relaxare. În paranteză fie zis, ca şi la Sulina, autorităţile se autosesizează în cel de-al 12-lea ceas, dar în niciun caz nu vorbim de autoritatea locală.
Referitor la acest subiect, noul primar al comunei, Valentin Sidorencu, spune că nu a autorizat o asemenea activitate pe plajă şi că, oricum, plaja nu ţine de Primărie. Totuşi, din politeţe pentru turiştii deranjaţi de prezenţa A.T.V.-urilor, Poliţia comunei urma să facă o vizită proprietarilor bucureşteni. În cazul în care aceştia ar fi în Sfântu….
***
Satul este rece, cu un număr impresionant de case părăsite. Unele sunt puse în vânzare, dar preţurile sunt oarecum prohibitive – un metru pătrat de teren variază ca preţ între 40 şi 50 de euro. Chiar şi aşa, afluenţa turiştilor pe timpul verii determină proprietarii de pensiuni să investească.
De pe vapor sunt coborâte materiale de construcţii – până în toamnă, spune un localnic, casa îi va fi gata şi, cu puţin noroc, vara viitoare îşi va putea recupera investiţia.
Chiar dacă oportunităţile oferite tinerilor nu sunt prea mari, cei mai mulţi sunt mulţumiţi că pot câştiga un ban muncind în camping. E loc pentru toată lumea, iar vacanţa e destul de lungă. Despre preocupările lor spun multe versurile rămas pe tabla laboratorului de informatică: “Ivanca te Ivanca / Rubaşca veşevanca….”