Acesta este un material pentru situatii de criza. Criza de redactori, criza financiara…totuna. Dealtfel, dupa o zi intreaga petrecuta cu spor in cimitir, de Pastele Blajinilor, localnicii din Sfantu Gheorghe decreteaza in cor, cu un zambet suspect (ca sa nu ii spun altfel…): E CRIZA!

Am pornit pe Dunare – cum altfel? – pe bratul Sfantu Gheorghe, lasand in urma Tulcea si rand pe rand toate satele si refugiile pescaresti.
Cel mai lung canal din Delta si unul dintre cele mai spectaculoase este canalul Litcov, pe care noi l-am parasit pentru a traversa Lacul Puiu.
Pana la Puiu insa, revin putin pe canal in apropierea Caraormanului.
Frumusetea Litcovului este ciuntita de aparitia la orizont a unei cladiri hade… fosta fabrica de prelucrare a nisipului. Un plan absolut cretin al comunistilor, alaturi de cel de a transforma delta intr-un nou baragan.
Caraorman, locul uitat de Dumnezeu
Un sat absolut atipic, pe care comunismul si-a pus iremediabil amprenta. Le e sortit sa traiasca alaturi de ruinele care ingrozesc turistii.
Din tot arsenalul de la Caraorman au fost transferate Santierului Naval Mangalia doar doua macarale portuare, restul utilajelor si instalatiilor au fost … prada de razboi. Localnicii sustin cu tarie faptul ca ei nu au luat nimic, ci ca altii ar fi furat. Ce a mai ramas a fost concesionat unei firme private, care a vandut la fier vechi tot ce se putea vinde si a plecat fara sa ii pese de clauza contractuala potrivit careia locul ar fi trebuit curatat.
Mai sunt si blocurile… din care au ramas doar zidurile si, pe alocuri, acoperisul. Erau destinate muncitorilor de la fabrica si, la un moment dat, au fost finalizate. Dar a venit revolutia si totul a fost lasat balta. Totul, mai putin materialele de constructii, pe care localnicii le-au refolosit, in propriile gospodarii.
Singurele fiinte care nu se lasa impresionate de reminiscentele cladirii care s-a vrut de maxima importanta sunt vacile si magarii satului, care in mod parca ironic se adapostesc in apartamentele uitate de oameni si vreme.
Investitii inutile si… ilare
In octombrie 2004 s-au finalizat lucrarile de constructie a unei sosele de legatura intre localitatile Crisan si Caraorman. Proiectul, finantat prin programul SAPARD, este o initiativa laudabila, dar atat timp cat nu este rezolvat accesul catre Crisan, soseaua este perfect inutila: intra in Caraorman doar pe o portiune de 300 de metri si nu este continuata pe strada principala, considerata coloana vertebrala a localitatii. Indicatoarele de curba periculoasa, limitare de viteza si borna kilometrica dau un aer modern soselei construite.
Aerul ilar este dat de gafele de montare a indicatoarelor: prima borna indica o distanta de noua kilometri pana in Crisan, iar indicatoarele de limitare a vitezei sunt puse exact invers, adica limiteaza viteza in afara localitatii si anunta sfarsitul limitarii de viteza la intrarea in localitate…
O alta investitie celebra este cea de-a doua scoala, construita in completarea vechii unitati scolare din localitate. Si ca o ironie, dupa constructia acesteia, finantata tot printr-un program SAPARD, din toamna lui 2005, din cauza lipsei de elevi cele doua scoli din Caraorman sunt nefolosite…
Investitiile aici tind spre zero, oamenii nu sunt tocmai interesati sa si faca bani din minunea in mijlocul careia traiesc. Industria ospitalitatii este mult prea dificila pentru localnici, dovada fiind numarul foarte mic de pensiuni.
De la Caraorman drumul duce mai departe, spre Sfantu Gheorghe, noua Vama Veche deltaica pe timp de vara, iar noi ne continuam drumul pe Litcov, traversam Lacul Puiu si apoi Lacul Erenciuc si intram pe Bratul Sfantu Gheorghe printr-un un mic canal absolut spectaculos, declarat zona strict protejata pentru arinii pe care nu ii gasesti decat aici.
Diminetile trebuie sa fie in Sfantu
La Sfantu, lucrurile stau altfel decat la vecini. Sunt doua lumi in sat: localnicii care isi duc viata fara prea multe evenimente, impartiti intre pescuitul traditional si un trai fara
multe surprize, si cei care fac turism in zona.
Din toamna si pana in primavara vizitatorii din sat pot fi numarati pe degete. Dar odata cu sosirea primaverii satul parca se trezeste la viata.
Diminetile in Sfantu Gheorghe au un iz aparte: cafeaua la bar, sub salcii, este complet diferita de cafeaua de zi cu zi. Poate datorita aerului curat, mirosului specific al zonei, poate datorita pedanteriei cu care localnicii matura centrul satului – mai corect spus grebeleaza centrul satului, pentru ca stradutele sunt pline de nisip – sau poate datorita forfotei de dimineata a localnicilor plecati care incotro si a pescarilor care se intorc osteniti. Sigur, nu in cazul de fata, pentru ca este prohibitie si pescarii respecta cu strictete perioada…
De dimineata tot satul a curs spre cimitir. Care cu cosulete, care cu sacose, altii cu roaba… Au carat mancare si bautura, si pentru cateva ore s-au mutat toti acolo, sarbatorind Pastele Blajinilor. Nu intram in amanunte, cautam doar partea frumoasa a deltei.
„Voila la Mer Noire! C`est bleu!”
La mare nu se poate ajunge cu pasul. Zona este inundata, si cum sezonul turistic nu a inceput inca, nici trocariciul nu este inca functional.
Dar se poate ajunge, pe apa, iar satul, privit de pe Dunare, este o insiruire de casute de vacanta. Privindu-le, stii sigur ca asta este viitorul zonei. Delta este o adevarata resursa, si nu vorbim aici de vanatori sau de pescari, ci de cei care vin sa ii admire frumusetile in liniste si sa aduca naturii un omagiu.
***
O excursie pana la Meleaua Sfantu Gheorghe este o adevarata lectie de ornitologie. Cea mai mare aglomeratie de pasari pe care am intalnit-o. Pe canalul ce leaga Dunarea de melea – Garla Turceasca – ne-au intampinat cateva zeci de pelicani care si-au luat zborul unul cate unul, fara graba. O adevarata parada, care ne-a lasat cu sufletul plin de frumos.
Noul stuf se iteste pe marginea canalului parca sub stricta supraveghere a celui vechi, o imbinare de cenusiu cu verde crud, lasand vederii o imagine greu de uitat.