- Uita lucrurile bune din viata si concentreaza-te asupra celor rele.

- Atribuie o valoare excesiva banilor.

- Gandeste-te ca esti indispensabil pentru slujba, comunitatea si prietenii tai.

- Considera ca esti impovarat de munca si ca oamenii incearca sa profite de tine.

- Gandeste-te ca esti exceptional si ca ai dreptul la privilegii speciale.

- Fii convins ca iti poti controla sistemul nervos prin pura vointa.

- Uita drepturile si sentimentele altora.

- Cultiva o aparenta pesimista tot timpul.

- Nu uita niciodata un necaz.

- Nu uita sa-ti para rau pentru tine.

Vechea poveste a animalelor semi-sălbatice din Delta Dunării a revenit de o vreme în actualitate. Fie adusă de noul val de numiri şi de dorinţa de a arăta că se munceşte, fie de ameninţările cu demisia ale pădurarilor aduşi la disperare de dezastrul pe care îl lasă în urmă animalele lăsate libere în pădure.

n Programul de împădurire, în pericol
E cunoscută povestea romanţată a cailor sălbatici din pădurea Letea, dar povestea reală este una care îşi cere rezolvarea. Şi încă repede, pentru că programul de împădurire al Romsilva vizează 2.900 de hectare, iar pădurarii sunt dezarmaţi de atitudinea proprietarilor care îşi lasă animalele în libertate şi care nu sunt tocmai politicoşi când este abordat subiectul.
Deşi există o întreagă strategie referitoare la animalele semi-sălbatice, conducerea judeţului a reluat povestea de la zero: după două întâlniri şi creionarea unui comitet, cu o activitate oarecum săptămânală, s-a stabilit: Direcţia Silvică pune la dispoziţie materialul lemnos pentru construirea ţarcurilor, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei delta Dunării au în sarcină popularizarea, iar Oficiul Judeţean de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie se va ocupa de identificarea animalelor cu ajutorul cipurilor. Planul autorităţilor pare simplu: animalele trebuie prinse şi adunate în ţarcuri, veterinarii urmând să se ocupe de analize.
„Noi ne propunem două ţinte: să identificăm proprietarii, şi să cunoaştem starea de sănătate a animalelor”, a declarat prefectul Vasile Gudu, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate ieri la sediul Prefecturii.

n Dar măcar suntem optimişti
Direcţia Silvică pune la dispoziţie materia primă pentru ţarcuri, dar fiind vorba de România, unde totul pare mult mai complicat decât în realitate, apare întrebarea de bun simţ: cine va construi ţarcurile? Întrebarea se impune mai ales în contextul în care, pe întreg teritoriul judeţului, există două astfel de ţarcuri. Unul la Chilia Veche, la cererea primăriei, şi altul la Tulcea. De ce la Tulcea? Pentru că nicio primărie nu şi-a arătat până în prezent disponibilitatea să îl preia, potrivit declaraţiei directorului DSVSA.
Totuşi, suntem optimişti: „În demersurile pe care le-am făcut noi către primării o motivaţie a faptului că nu sunt acele oboare în care să adunăm animalele era lipsa fondurilor. Forţa de muncă se va găsi, pentru că există la nivel de primării persoane care primesc un ajutor social, cărora li se vor alătura şi proprietarii animalelor”, spune Marilena Tertiş, directorul DSVSA.

n Suntem buni la teorie…
Deşi situaţia nu este tocmai clară, iar marea majoritate a cailor sunt suspecţi de anemie infecţioasă,
„Se face comerţ cu astfel de animale din deltă, dar aş spune că acum se face comerţ în cadrul legal. Ultima tranzacţie a avut loc săptămâna trecută, 39 de cai au plecat din deltă, dar numai după ce le-au fost găsiţi proprietarii şi au fost cipaţi”, spune prefectul Gudu.
Cum se va derula această acţiune…e greu de precizat Pur teoretic, acţiunea de popularizare cade mai ales în sarcina primăriilor, care, în opinia prefectului Vasile Gudu, ştiu ce au de făcut. Şi tot teoretic, proprietarii trebuie să se implice, pentru că beneficiul final în cazul unei tranzacţii comerciale este al lor, drept pentru care ei sunt cei care trebuie să îşi adune animalele şi să le aducă în aceste ţarcuri.

n …Dar practica ne omoară!
Totuşi, ceva pare să nu fie în concordanţă cu planul frumos creionat de autorităţi: primarii nu au participat încă la vreo întâlnire oficială pe această temă, nu li s-a spus ce au de făcut, nu există vreo măsură care să îi forţeze pe proprietari să îşi adune animalele.
Dar prefectul crede în această cauză, măcar şi prin prisma faptului că se întrevede un câştig financiar pentru primării: „Dacă nu găsim proprietarii de animale înseamnă că proprietar devine automat primăria pe raza căreia sunt animalele. Şi atunci veniturile vin către comunitate”.
Ştiind întinderea în timp a acestei probleme., este cel puţin greu de imaginat cum vor aduna localnicii din Letea patru – cinci mii de cai semi-sălbatici (conform estimărilor DSVSA Tulcea), fie şi numai pentru identificare şi stabilirea stării de sănătate.

Odată cu venirea căldurii, s-a spart conducta cu miniştri, unii mai interesaţi ca alţii să dezbată unicitatea deltei şi oportunităţile de exploatare. La Tulcea au poposit, cu câteva zile în urmă, Elena Udrea şi Răzvan Murgeanu. Unul cu mapa, celălalt cu sapa, dacă ar fi să îl cităm pe cel din urmă.

După un tur religios în triun­ghiul mănăstirilor Celic Dere – Cocoş – Saon şi declararea unui regret enorm că nu au putut survola delta cu elicopterul, ministrul şi-a declarat brusc foamea la vederea numelor mai marilor ecologiei tulcene, respectiv Ştiucă şi Baboianu. Rapid depăşit mo­mentul, a venit rândul proble­me­lor serioase, după cum urmează:

Proiectele de Deltă în şedinţa de Guvern

Câteva proiecte de o mare anvergură vor fi discutate – ca pachet – în şedinţa Guvernului de săp­tămâna viitoare. Potrivit de­cla­raţiei ministrului Udrea, ame­najarea plajei Sulina, a celor trei miniporturi – Sfântu Gheorghe, Murighiol şi Sarichioi – ampla­sarea foişoarelor de informare turistică în Maliuc, Mila 23, Crişan, Letea, Dunavăţul de Jos şi semnalizarea şi marcarea obiecti­velor turistice din judeţul Tulcea fac parte din pachetul ce va supus aprobării guvernanţilor:

„Toată documentaţia este la faza în care se poate demara imediat licitaţia de achiziţionare de construire a celor trei porturi şi a plajei, noi credem că în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare putem promova Hotărâ­rea de Guvern prin care să rein­tro­ducem investiţia din Tulcea printre investiţiile pe care le va face Ministerul Turismului pentru că H.G.-ul din 2006 a expirat în 2008. Cum la Tulcea cei de aici au fost harnici şi şi-au pregătit documentaţia banii pot veni imediat după ce va fi declarat câştigătorul licitaţiei ce urmează a fi organizată”, a declarat mi­nistrul Turismului, cu precizarea că lucrările vor putea începe în toamna acestui an.

Tichetele de vacanţă, în pensiunile din Deltă

Nu mai comentăm dacă sunt sau nu bune tichetele de vacanţă. Odată aprobate, acestea vor intra în circuitul agenţiilor de turism, ministrul Udrea manifestându-şi dorinţa ca aceste tichete să poată fi oferite angajaţilor pentru vacan­ţa pascală şi să fie valorificate la pensiunile turistice din Delta Dunării.

„M-aş bucura ca în pensiunile şi în unităţile de primire turistică din judeţul Tulcea să fie folosite de la Paşte tichetele de vacanţă şi m-aş bucura ca sumele pe care operatorii din turism le vor câştiga cu aceste tichete să le re­investească în turism”, a declarat ministrul Udrea.

Construcţiile ilegale din deltă

Sperăm ca noua conducere a Deltei Dunării, noul guvernator, să facă în aşa fel încât aceste con­strucţii să înceteze şi, mai mult, să fie demolate, a precizat Elena Udrea, declarându-se categoric împotriva celor care construiesc fără să respecte legislaţia.

Nu am o evidenţă clară, dar vrem să putem sprijini A.R.B.D.D.-ul să oprească aceste acţiuni de construire în Delta Dunării. În toate staţiunile tu­ris­tice din România se construieşte haotic, autorităţile locale permit construcţii care încalcă orice planuri de urbanism zonal, local.

Dezvoltarea urbanistică fără reguli şi fără respect pentru lege şi comunitate trebuie să aibă un sfârşit.

Atribuţiile Ministerului Turis­mului în dezvoltarea urbanistică în interiorul staţiunilor există, noi avizăm PUZ – uri, dăm avize pentru autorizarea construcţiilor în staţiunile turistice. Ne vom exercita atribuţiile în sensul restrictiv şi în sensul în care dorim să stabilim pentru toată lumea odată şi pentru totdeauna că libertatea fiecăruia se termină acolo unde începe libertatea celorlalţi – a conchis ministreasa.

Plajele sălbatice. Sau nu!

Problema plajelor sălbatice din Delta Dunării este una delicată. E mare lucru să îţi şi pese de me­diu… altfel aplici varianta Sulina şi distrugi tot farmecul locului.

Dacă plaja de la Sulina va fi amenajată după tot tipicul şi va avea aceeaşi soartă cu fostele plaje sălbatice de la Vama Veche şi 9 Mai, plaja de la Sfântu Gheorghe îşi rezervă un statut special, şi bine face. Fără con­strucţii, fără civilizaţie, dar cu o mare problemă, din punctul de vedere al autorităţii de turism.

„Atât timp cât acolo vin turişti plaja trebuie organizată ca atare şi Ministerul Turismului are com­petenţa în organizarea activită­ţilor de pe plajă. După ce vom ve­dea exact ce capacitate are, ce po­sibilităţi sunt şi care este ca­drul legislativ care se aplică, fiind o plajă cuprinsă în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării atunci putem vedea ce se poate face, care sunt atribuţiile Ministerului Turismului şi cât poate interveni în activităţile care se desfăşoară acolo”, a declarat ministrul Turismului, neexcluzând varianta că plaja Sfântu Gheorghe ar putea fi omologată.

Legislaţie pentru operatorii de croaziere

„Am aflat de la Tour operatorii care fac croaziere că principala atracţie este Delta.

Încercăm să îi ajutăm în micşorarea taxelor, pentru că se pare că au probleme încă de la intrarea în ţară. Încercăm să vedem care este soluţia, pentru că porturile nu sunt în administraţia locală şi căutăm soluţia cea mai bună, pentru că nu poţi să omori această ramură a turismului, care pentru România – ţară riverană Dunării – ar putea fi o oportu­ni­tate foarte mare. Şi acest tip de turism a fost neinteresant pentru predecesorii mei, cert e că în acest moment noi ne concentrăm şi pe acest produs turistic, mer­gând pe acordarea unui sprijin operatorilor de croaziere printr-o legislaţie care să le micşoreze cheltuielile pe sectorul românesc al Dunării”. Fără comentarii. Ne vom întoarce!
„Vom reveni când va fi totul verde şi când aşteptăm de la administraţia locală proiecte pe care noi să le putem sprijini, pentru infrastructura specifică turismului şi am identificat un astfel de obiectiv, la Niculiţel, acolo unde se află un monument arheologic unic care cred că ar merita interesul şi sprijinul nostru financiar pentru a putea fi pus în valoare. Noi intenţionăm să venim în judeţul Tulcea şi să cheltuim din banii pe care îi avem alocaţi dezvoltării să cheltuim aici o sumă considerabilă pentru că este păcat de potenţialul uriaş care nu este exploatat aşa cum ar trebui”, a încheiat Elena Udrea. Tot fără comentarii.

Ieri am mers din nou în Deltă. Mă rog, nu chiar în inima Deltei, ci mai la vale de Tulcea, pe canalul 36.
Am făcut un popas pe unul din maluri, pentru masă, lîn vecinătatea unui adăpost pescăresc, pe o limbă de pământ înconjurată de apă.

Superb, dar trist! Mizeria ..cât casa. Şi pentru că ne dăm ecologişti şi pentru că trebuie să dăm exemplu celor care vin din urmă şi nu în ultimul rând pentru că ne pasă, ne-am înarmat cu saci de gunoi şi am adunat sticle, peturi, doze de bere, cutii de conserve, pungi de plastic, pelerine de ploaie si tot ce mai aruncaseră prietenii noştri pescarii în apă.

Aşadar, pe o limbă de pământ de mai puţin de 30 de metri am adunat nouă saci cu gunoi. Saci pe care i-am urcat pe şalupă şi i-am plimbat până într-un tomberon, la Tulcea.

Am decreta “Misiune îndeplinită”, dar mă tem că-i prea puţin. Delta Dunării e sufocată de gunoaie! Dacă vă pasă, faceţi ceva. Orice gest contează!

Ştiţi cum se spune despre România… Că e o ţară fru­moa­să, dar, din păcate, popu­­lată. Şi cum Delta Dunării e în România, se aplică şi la noi. Din păcate!.
Am avut privilegiul de a face o excursie în Deltă la sfârşitul săptămânii trecute, în calitate de gazdă, dar acum spun cu mâna pe inimă că mi-a fost ruşine.
Ruşine că o asemenea frumu­seţe e lăsată în paragină. Ruşine că o zonă atât de frumoasă este sufo­cată de mizerie. Ruşine că, deşi es­te cea mai sigură sursă de venit pen­tru majoritatea localni­cilor, aceştia văd Delta ca pe o groapă de gunoi.

Spun acest lucru pentru că in­dolenţa noastră face ca locul acesta unic cu care am fost bine­cuvântaţi să atingă cele­bri­tatea nu prin peisaje sau prin speci­ficitatea ecosistemelor, ci prin cultura de pet-uri de pe malurile canalelor.
De la intrarea propriu-zisă în Deltă, respectiv canalul 36 şi până oriunde aţi fi curioşi să verificaţi, priveliştea este aceeaşi, indiferent de malul spre care priveşti: cor­morani şi pet-uri, raţe şi pet-uri, egrete şi pet-uri, lebede şi pet-uri…
Este de-a dreptul trist să vezi un asemenea tablou pestriţ, dar şi mai trist este că la curăţenie nu se înghesuie nimeni, deşi avem şi instituţii şi agenţii şi O.N.G.-uri de profil. De profil deltaic, nu de cu­ră­ţenie. Şi până la vară, când pro­babil vor fi organizate tabere de curăţenie, nimeni nu mişcă nimic.
Unii spun că agenţii A.R.B.D.D.-ului ar fi cei care ar trebui să se ocupe de acest aspect, că instituţia are deja un plan de gestionare a deşeurilor, dar că din motive tehnice nu s-a desfă­şurat o licitaţie care să desemne­ze o firmă. Dacă această ipoteză ar fi cea reală, putem trage cel puţin o concluzie. Aceea că gunoiul din Deltă va rămâne pe loc încă multă vreme, chiar dacă sezonul turistic se apropie cu paşi repezi.

Salutare! Vă mai amintiţi de mine?
Sunt eu, pelicanul creţ.
Cel împuşcat…
Bine, acum că tot veni vorba, Poliţia din Tulcea a zis că nu am fost împuşcat. Oi fi murit probabil de bătrâneţe, nici eu nu-mi mai dau seama. Şi nu prea mai contează, că oricum sunt mort!
Serios, chiar nu vă mai amintiţi? Ciudat, presa a tot scris de mine, a fost un întreg scandal în lumea ecologiştilor, forumurile ornitologilor au vuit. Şi exact ca-n bancul cu ciobanul… Şi la ce mi-a folosit??

Nu prea mai ştiu care a fost ordinea evenimentelor, dar parcă zburam liniştit pe lângă Uzlina, în vecinătatea unei lebede cumsecade, iar în secunda următoare m-am trezit fără vlagă în apă. Cu aceeaşi lebădă lângă mine. Asta era plină de sânge, cred că şi eu la fel, că altfel nu ne-ar fi putut pescui Iliuţă şi prietenii lui, care şi-au transformat barca în ambulanţă. În barcă m-am cam „pelicănit” la lebădoiul acela care prea se ţinea după mine, dar ne-au imobilizat fotografii, ne-au înfofolit în nişte pături şi nu ne-am mai putut certa în voie.
I-am auzit vorbind cu unu` Mihaiu, şi peste puţin timp ne-au mutat într-o rapidă, la Marcel, şi aşa am văzut şi noi Tulcea. E-adevărat, cam în ceaţă, că mă cam durea aripa şi ciocul nu-mi era, din câte îmi dau seama, tocmai întreg.
Aşa l-am cunoscut pe doctorul Cucu, cel care a încercat să îmi repare aripa, dar l-am auzit spunând că nu prea am şanse. Nu ştiu ce înseamnă asta, dar cei din jurul meu se tot întrebau dacă am să supravieţuiesc lângă o cherhana sau dacă nu ar fi mai bine să mă împăieze… sigur, pe mine nu m-au întrebat, aş fi ales prima variantă!
Aşa că am pornit într-o altă călătorie, spre Bucureşti..
Poate dacă am să vă spun că acum sunt împăiat o să vă simţiţi mai bine? Poate treceţi să mă vizitaţi, pe la Muzeul de Biologie, sau poate s-or îndura ăştia de aici şi m-or aduce la Tulcea, că tot se deschide noul Muzeul de Ştiinţe ale Naturii…
În fine, am uitat care e ideea, dar mă tot întreb. O fi adevărat că am murit? Şi dacă da, o fi din cauza petrecăreţilor din Galaţi care şi-au refulat frustrările împuşcând tot ce zbura prin zonă?
Sau, vorba unuia, Dogaru…oi fi murit de bătrâneţe?

Delta Dunării este pentru mulţi un paradis, un loc al liniştii, al uitării de sine…, un loc în care fiecare secundă aduce bucurie, surpriză, şi peste toate un calm pe care, în marile oraşe, cu greu îl mai poţi găsi…. Delta Dunării atrage ca un magnet oameni din toată lumea, veniţi în căutarea ineditului, a sălbăticiei, a liniştii, oameni care îşi doresc să surprindă şi să ducă spre poveste măcar o parte din minunea aceasta numită Delta.
Asta a fost şi dorinţa unor pasionaţi de fotografie care, imediat după Anul Nou, când lumea încă mai sărbătorea, iar sărbătoarea lipovenilor din deltă abia începea, au hotărât să îşi încerce norocul la o partidă foto pe apele îngheţate ale deltei. Surprizele nu au întârziat, ba chiar s-au ţinut lanţ, preţ de câteva zile… Primele păsări ieşite în cale au fost doi magnifici pelicani creţi care pluteau agale pe canal… Idilic, am putea spune, dacă am putea trece cu vederea faptul că aripile albe erau pătate cu sânge, semne ale nebuniei umane. Şi de faptul că erau morţi.
La scurtă vreme au fost găsiţi şi supravieţuitorii, doi pelicani cu ciocurile rupte, bucăţi din plisc zbătându-se haotic în aerul tare al dimineţii de ianuarie. Şocul întâlnirii neaşteptate cu nebunia inutilă a vânătorilor a fost cruntă.

Iliuţă Goean, fotograful care a dat publicităţii fotografiile mai mult decât triste, retrăieşte povestind, în faţa unei cafele într-un bar de pe faleza Dunării, acele zile în care a uitat de el.
„Ieşisem pe Uzlina să facem fotografii de natură, împreună cu nişte prieteni de la ONG-ul din Vrancea. Aveam în barcă renumiţi fotografi români, dornici de imagini cât mai inedite, cu gheaţă şi păsări, ţurţuri şi zăpadă…. Când am descoperit primii pelicani morţi am crezut că e doar un accident, dar imediat am găsit păsările vii, împuşcate în cioc şi în aripi şi am realizat cu furie că mi-e ruşine să mă uit în ochii prietenilor mei… Ruşine că trăiesc aici, în deltă, că sunt unul de-al lor, de-al bălţii şi că, incredibil! în acest colţ de rai, în zilele noastre, se mai poate întâmpla aşa ceva! Cu greu am reuşit să trag câteva cadre, emoţiile, duse până la limita lacrimilor m-au cuprins şi un sentiment de furie de necontrolat s-a aşternut peste noi toţi… În depărtare vedeam bărcile vânătorilor, treceau una pe lângă alta în căutarea prăzii şi mă întrebam care dintre ele transportă nebunul sau nebunii care au putut apăsa pe trăgaci şi ucide nişte păsări atât de frumoase, de cuminţi precum pelicanii…
După ce ne-am revenit am reuşit să prindem unul dintre pelicani, pe care l-am înfăşurat într-o pătură din barcă, încercând să-l încălzim. Avea aripa zdrobită de glonţ, atârnându-i ca o creangă ruptă. La scurtă vreme am luat în barcă şi o lebădă, alt supravieţuitor. N-am ştiut ce să fac în prima clipă cu bietele păsări, iar prima idee a fost să îl sun pe guvernatorul ARBDD, cel mai în măsură să ne ajute să ne ajute. Aşa a şi fost, pentru că nu după mult timp a venit în zonă unul dintre agenţii ecologi care a preluat păsărilrile pentru a le duce la un veterinar, la Tulcea”.
Iliuţă îşi soarbe cafeaua apatic, cu ochii aţintiţi acolo, în delta lui, undeva pe gheaţa lacului…Vede încă sângele pe zăpada căzută peste noapte, vede câinii care trăgeau dintr-o lebădă, lăsată pentru ospăţ din generozitatea „boierilor” veniţi la vânătoare, probabil de departe…
Amintirile vin imediat, vrând parcă să nu uite nimic, vrând ca fiecare imagine, surprinsă sau nu de camera lui de fotografiat, să fie povestită, spusă, făcută cunoscută lumii…Mult prea dureroase pentru a rămâne numai ale lui…
„După plecarea agentului ecolog cu cele două păsări am căutat pe ape şi alte cadavre. Acum eram deja sigur că vajnicii vânători nu s-au putut limita numai la atât. Şi nu am greşit. Am mai descoperit câţiva cormorani mici, o lebădă, …şi încă un pelican creţ .Prietenii îmi spuneau că mai bine facem spital ambulatoriu pentru bietele păsări decât barcă de fotografiere. Dar zâmbetul nu a reuşit să vină, am realizat că suntem martori la ceva foarte grav , la o nebunie care trebuie oprită cumva”.
***
Zilele următoare fotografiile lui Iliuţă au făcut înconjurul lumii, pe forumuri, pe bloguri, oriunde s-au găsit oameni interesaţi de subiect. Şi nu sunt deloc puţini!
Lumea, prin intermediul internetului, s-a pus în mişcare… Oroare, indignare, furie, multă furie…Cum e posibil? De ce? Întrebări de bun simţ curg unele după altele… Şi brusc cineva, de neunde, vine cu o întrebare haotică: „Dar de ce vă zbateţi atât? Sunt doar nişte pelicani, şi aşa mănâncă tot peştele din deltă!”. Stop, ceva nu sună bine…
Chiar aşa, cine sunt aceşti pelicani şi de ce ar trebui să ne facem sau nu nervi pentru uciderea a doar trei – patru dintre ei, că doar sunt cu miile…
Discuţia se poartă cu unul dintre cei mai avizaţi oameni „de legătură” cu pelicanii. Sebastian Bugariu este membru al Societăţii Ornitologice Române, şi este coordonatorul unui mare proiect de protecţie a pelicanului creţ.
ÎI ascult cum povesteşte, simt aceeaşi furie în glasul lui. Mă conving că are şi de ce.
„Pot să spun că a fost şocant să văd primele fotografii cu pelicanii împuşcaţi. Pe piciorul unuia dintre pelicani se poate vedea un inel albastru… pelicanul a fost inelat ca pui în cadrul unui proiect internaţional, împreună cu domnul Janos Botond Kiss, unul dintre cei mai cunoscuţi ornitologi români, şi cu ajutorul unor agenţi de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Scopul inelării pelicanilor este de a primi informaţii referitoare la deplasările făcute de aceştia, vârstă etc., informaţii greu de obţinut altfel. Când vezi o astfel de pasăre, în asemenea stare, nu poţi să nu te gândeşti ca uneori eforturile de protecţie par inutile…”
Sebastian ne spune istoria proiectului şi necesitatea ocrotirii acestor păsări. În toată Europa mai avem în jur de o mie de perechi de pelican creţ, cam patru sute fiind în România. Deranjul coloniilor, fluctuaţiile nivelului apei, acumularea de metale grele şi de pesticide în ouă şi ţesuturi, modificările calitative ale apei precum şi alţi factori au afectat succesul reproductiv al populaţiei de pelicani creţi din Delta Dunării, o specie ameninţată cu dispariţia.
A fost luat în calcul şi faptul că una dintre cauzele mortalităţii pelicanilor creţi este coliziunea cu firele de înaltă tensiune, acestea fiind marcate pentru a fi mai vizibile pentru pelicani. Plasele de pescuit presupun un alt risc, o altă cauză a mortalităţii, şi au fost amplasate geamandurile de avertizare a pescarilor. Ne-am gândit şi la vânători, care din păcate au participat în număr foarte mic la una dintre întâlnirile organizate în cadrul proiectului, însă nu ne-am imaginat ca un asemenea eveniment se va produce, în special in interiorul rezervaţiei…”
***
Am dat de urma pelicanului salvat de Iliuţă şi trimis cu nava rapidă la veterinar. Din nefericire aripa i-a fost compromisă şi şansele de trai în libertate i-au fost drastic reduse. În ce îl priveşte, se întrevedeau două variante: să fie dus „spre adopţie” în vecinătatea vreunei cherhanale din deltă sau să fie dus la Muzeul de Biologie, pentru a fi împăiat. Datorită nevrozei instalate la nivelul aripii rănite, s-a ales a doua variantă.
Din păcate, prea puţini sunt cei care vor şti povestea pelicanului expus în muzeu, pentru delectarea privirilor vizitatorilor….

(Vezi si http://www.formula-as.ro/2009/853/ecologie-14/o-crima-in-delta-dunarii-10681 )

Jean Dorst spunea: “Foloasele aduse de pasari sunt inestimabile. Daca aripatele ar dispare prin absurd, s-ar instaura domnia feroce a insectelor”.

…apa si uscat, asociate intr-o infinitate de medii – ghioluri, japse, garle, mlastini si zone inundate, intrepatrunse de intinderi aluvionare, nisipuri, fixate sau miscatoare, si grinduri. Pasarile din delta alcatuiesc un amestec de specii cu adaptari la mediile acvatic, amfibiu si terestru. Putinele mamifere, reptile si amfibii si chiar pestii, mult mai numerosi decat acestea, nu ating nici pe departe numarul speciilor de pasari pe care delta le gazduieste de-a lungul celor patru anotimpuri.

Abundenta de hrana, pe care delta o ofera pasarilor, a determinat instalarea aici a unui numar mare de specii. Apele, cu concentratie mare de saruri, pe langa faptul ca nu ingheata, contin vietuitoare, ce se dezvolta in masa, avand mai putini concurenti adaptati la acest mediu. Cu acestea se pot hrani pasarile, care ierneaza pe lacul Techirghiol in perioada cand Delta si lagunele ingheata. In iernile aspre, in zona de contact dintre Dunare si mare, se strang, de asemenea, stoluri mari de pasari atunci, cand apele dulci ingheata. Pasarile scufundatoare pot sta si pe mare pana la cativa kilometri departare de tarm, unde apele au adancime relativ mica (pana la 10 m).

Pe o suprafata de aproximativ o sutime din cea a Romaniei, cat are Delta Dunarii, excluzand Carpatii, isi gasesc conditii optime de trai cam tot atatea specii de pasari, unele unicate numai pentru delta (peste trei sferturi din speciile de pasari cunoscute in Romania sau care o strabat in timpul migratiilor). Ritmul vietii este adaptat la ritmul inundatiilor. El este acela care hotaraste cand trebuie sa aiba loc reproducerea pasarilor, cand este perioada optima de hranire a puilor si cand poti migra. In anii cu viituri mari predomina speciile legate de mediul acvatic, pentru ca in anii cu viituri reduse sa prolifereze cele cu adaptari la mediul terestru. Clima, mai uscata si calda vara si mai blanda iarna, este favorabila pasarilor sudice (sezonul cald) si celor nordice (in cel rece).

Dar adevaratul farmec al deltei este dat de calmitatea si solemnitatea ei, sparte pe alocuri de tipetele pasarilor. Delta e o uriasa sala de concert, in care flautul privighetorii si trilurile cintezoilor, punctate de tobele ciocanitoarelor si de oboiul cucului dau adevarate recitaluri. In stufaris ciudatul glas al lacarilor, asemanator cu oracaitul broastelor, acopera macaitul si fluieratul ratelor, latratul starcilor, nechezatul corcodeilor, horcaitul carsteilor. Peste luciul japselor, chiraitul pescarusilor este stapan. Mugetul buhaiului-de-balta, ce vine de pretutindeni si de nicaieri, rasuna din cand in cand pe intinderile de ape. Noaptea vine randul fluierarilor, ale caror glasuri melancolice se insotesc din vazduh si pe grinduri, se cheama, se aduna. Cele mai mari pasari sunt tacute – lebada cucuiata, lopatarul, chiar pelicanul. Dar daca ai prilejul nepretuit de a te apropia de o colonie de pelicani, vei auzi grohaitul lor profund si ragusit.

A nu proteja aceasta bogatie a naturii este cea mai condamnabila fapta indreptata impotriva naturii, dar si a a omului. Impotriva Deltei Dunarii si interesului fata de acest veritabil refugiu avifaunistic european si asiatic…

Cei care ignora Muntii Macinului si sustin ca ar fi doar niste dealuri golase, ce abia depasesc 400 de metri, se insala amarnic. Peisajul este unic, crestele erodate sunt spectaculoase, salbatice si suficient de abrupte ca sa puna la incercare un drumet experimentat.
Ceea ce da unicitate locului este extraordinara zestre de fauna si flora. A fost declarat Parc National acum trei ani. Este singura zona de acest gen din Europa, unde se „intersecteaza“ specii asiatice cu mediteraneene si central europene, unele rare, altele amenintate cu disparitia.
Pe partea de vegetatie, unele specii se afla aici la limita extrema a arealului lor mondial. Culmea Pricopanului este principalul culoar de migratie, din apropierea Deltei, a peste 180 de specii de pasari. Sunt rapitoare care cuibaresc numai aici.
Daca admiistratia parcului se arata preocupata sa puna in valoare toate acestea, comunitatile locale ridica din umeri. Oamenii vor un singur lucru: sa se redeschida cariera de granit ca sa aiba unde lucra, chiar daca dinamita alunga zburatoarele protejate si ameninta timidele tentative turistice.
Doar bune intentii
Erodate de intemperii, culmile celor mai vechi munti din Romania – si unii dintre primii formati pe continent – au dat nastere la creste zimtate si formatiuni uluitoare.
Geograful Ion Cornea facea urmatoarea descriere a Culmii Pricopanu-lui, de langa orasul Macin: „E unul dintre muntii cei mai salbatici si mai vrednici de vazut din toata Romania. Drept care, chiar daca, cititorule, te vei fi suit pe toti muntii Europei, sa te sui neaparat si pe Pricopanu. E unic in felul lui in toti muntii tarii: o avalansa de uriase blocuri granitice cazute din cer si ingramadite unele peste altele“.
Lucrurile care-i tin pe turisti departe de toate aceste frumuseti pot fi enumerate intr-o fraza: drumuri proaste, mijloace de transport insuficiente, lipsa totala a locurilor de cazare. Singurul hotel, cel din orasul Macin, e in refacere, vechile popasuri care mai functionau, de bine, de rau, pe vremea impuscatului, si-au inchis demult portile, restaurante nu-s. Nici macar pensiuni la localnici – doar bune intentii.
Turism de nisa si de tranzit
Exista totusi doua-trei agentii care aduc turisti straini in Macin. Sunt specializate in ecoturism, au parteneri in afara si ii vizeaza pe iubitorii de natura.
„In fiecare an – mai putin anul asta – am adus doua-trei grupuri de cate 10-16 insi“, spune Tibi Tioc, de la Tioc Reisen. Majoritatea vizitatorilor sunt ornitologi care, culmea, se arata incantati de pustietatea locurilor si de faptul ca aici nu au patruns inca betoanele si termopanele. E drept ca nu adasta prea mult in zona: vin din Delta, observa pasarile cateva ore, apoi pleaca mai departe, pentru a fi cazati la Amara.
In ciuda infrastructurii care lipseste, perspective pentru dezvoltarea turismului sunt, spune Viorel Rosca, seful Parcului National Muntii Macin. Anul trecut, povesteste acesta, s-a trezit cu doua autocare de suedezi. Oamenii au fost incantati. Anul asta, in iulie, si-au anuntat intentia de a descinde in zona nu mai putin de 30 de grupuri!
Excursii pe magar
Viorel Rosca spune ca au fost refacute si omologate sase trasee turistice, care pornesc tot din atatea localitati de la baza muntilor. Potecile au fost configurate astfel incat turistul sa poata trece prin puncte de belvedere, la limita zonelor de conservare speciala. Cei interesati pot sa beneficieze de serviciile unui ghid, biologul din parc le sta la dispoziţie.

Primăria Sulina a avizat construcţia (încă) unei vile pe terenul A.R.B.D.D., declarând răspicat că terenul îi aparţine
Terenul în cauză, situat pe malul canalului ce leagă Lacul Puiu de Lacul Roşu, are statut de domeniu public de interes naţional, potrivit fostului guvernator al R.B.D.D., Paul Cononov.
Nu ştiu cum e prin alte rezervaţii naturale, dar în cea a Deltei Dunării lucrurile evoluează foarte repede. Priviţi, spre exemplu, imaginea alăturată. Este o vilă de toată frumuseţea, aflată încă în construcţie, dar nu pentru mult timp. Partea interesantă a poveştii este că vila noastră (impropriu spus) a evoluat dintr-un modest adăpost pescăresc, amplasat tocmai pe o parcelă de teren cu statut “de interes public şi naţional”, aflat în administrarea A.R.B.D.D. Şi cum poveştile deltaice sunt ori pescăreşti ori frizează absurdul, nici povestea noastră nu va ieşi din tipare. Nici nu ar avea cum, atât timp cât personajul principal, proprietarul construcţiei, este o asociaţie de vânătoare şi pescuit sportiv, iar cel ce a permis construcţia este Primăria Sulina.
Încă o construcţie în sălbăticia deltei
Sună cunoscut, nu? Mai ales că la capitolul dispute cu A.R.B.D.D. pe tema terenuri cei din Sulina sunt în top.
Despre terenul respectiv nu se poate spune că aparţine intravilanului Sulinei şi nici că ar putea fi un trup de intravilan. Motivul este simplu: se află la o distanţă de mai bine de 30 de kilometri de Sulina şi este despărţit de oraş de câteva lacuri imense şi o zonă de strictă protecţie, Vătafu – Lunguleţ. Verificările efectuate de personalul A.R.B.D.D. arată că terenul în discuţie nu aparţine nici pe departe Consiliului Local Sulina.
Potrivit declaraţiei guvernatorului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Paul Cononov, pe terenul respectiv nu trebuie să existe nicio clădire: “Poate fi un trup de intravilan al oraşului Sulina, dar am mari dubii, pentru că terenul acela face parte din domeniul public de interes naţional, care este administrat în numele statului de către Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. În aceste condiţii, construcţia nu are ce căuta acolo. Am identificat proprietarul, este vorba de Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv «Şoimul» Bucureşti şi am mai aflat că are autorizaţie de construire eliberată de Consiliul Local Sulina”. Următorul pas, potrivit guvernatorului, ar fi readucerea terenului în starea iniţială, pe cheltuiala constructorului.
Delta, la Sulina: No man’s land
Viceprimarul Sulinei, Sorin Popa, nu a comentat situaţia creată, sugerându-ne ca, pentru a afla detalii legate de teren şi de autorizaţiile eliberate de Primăria oraşului Sulina, să facem o cerere scrisă şi să o trimitem pe fax autorităţii locale. Trecând peste anumite aspecte cu referire directă la lipsa noastră de instruire în secretele birocraţiei româneşti, Primăria Sulina ne informează – cu o promptitudine demnă de o cauză mai bună – asupra faptului că “terenul este situat în intravilanul oraşului Sulina, construcţia se realizează în baza unei autorizaţii de construire” şi că “există notificare a A.R.B.D.D. referitoare la avizul de mediu”. Totuşi, cu titlu informativ, vicele Popa ne-a explicat, telefonic şi extrem de amabil, faptul că informaţia furnizată de fostul guvernator al R.B.D.D.
este total eronată. Fireşte, lipsa oricăror argumente care să susţină această afirmaţie anulează din start credibilitatea, mai ales că la capitolul disputelor pe terenuri reprezentanţii Primăriei Sulina sunt, repet, în top.
Concluzie
Cauza pentru care s-a ajuns aici este vidul legislativ care permite unui consiliu local să îşi atribuie o oarecare suprafaţă de teren printr-o simplă hotărâre de consiliu. Dealtfel, construcţiile ilegale în Delta Dunării nu mai sunt de mult o noutate. Un control efectuat de autorităţile tulcene în luna iulie arată faptul că pe teritoriul Deltei Dunării au fost identificate nu mai puţin de 49 imobile aflate în diferite stadii de construcţie, fără autorizaţie de construcţie şi fără autorizaţie de mediu.
Mai contează oare încă un caz? Poate nu, situaţie în care ne vom alege cu o mulţime de clădiri noi şi frumoase în detrimentul unei delte unice în lume…

Si in Romania Libera, Neculai Amihulesei trateaza acelasi subiect, dar dintr-o alta abordare…

O asociatie a vanatorilor din Bucuresti, din care fac parte si intemeietorii Energy Holding, a deschis un santier in inima Deltei, intr-o zona protejata.

Agentii ecologi ai Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) au descoperit un santier in inima Deltei, in vecinatatea unei zone strict protejate. Investigatiile efectuate de agentii ARBDD au scos la iveala ca Asociatia Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AVPS) soimul din Bucuresti construieste o impozanta cabana pe o limba de pamant dintre lacurile Puiu si Rosu.

Vasile Ciubotaru, directorul AVPS soimul, sustine ca santierul din Delta ar fi unul legal. El le-a prezentat agentilor ecologi o autorizatie de construire emisa in luna iulie 2008 de Primaria Sulina, conform careia AVPS soimul urmeaza sa construiasca in zona cunoscuta sub numele “Crucea Brian” o casa din lemn, cu etaj, destinata vanatorilor.

Presedintele AVPS soimul, Vasile Ciubotaru, a declarat ca “agentii ecologi ai ARBDD se agita degeaba, pentru ca detinem autorizatii legale pentru construirea cabanei vanatorilor”. Conducerea ARBDD a cerut explicatii Primariei Sulina privind autorizarea unei constructii intr-o zona strict protejata ecologic, aflata in administrarea ARBDD. Fostul guvernator al ARBDD, Paul Cononov, a declarat ca “Primaria Sulina a extins ilegal intravilanul la zeci de kilometri de oras, intre lacurile Puiu si Rosu. Astfel, a aparut un trup de intravilan pentru care nu are vreun act legal. In plus, primarul Aurel Dimitriu, care a semnat autorizatia de construire pentru cabana vanatorilor bucuresteni, a incalcat Legea mediului pentru ca nu a solicitat, anterior autorizarii constructiei, o autorizatie de mediu de la ARBDD”.

Aurel Dimitriu, primarul orasului Sulina, sustine ca “autorizatia de construire acordata AVPS soimul este legala, fiind emisa pe un teren care face parte din intravilanul localitatii noastre, iar obtinerea autorizatiei de mediu cade in sarcina proprietarilor cabanei, nu a primariei”.
Mirela Dida, arhitectul-sef al judetului Tulcea, a declarat ca “primariile tulcene nu respecta legislatia urbanistica si autorizeaza, cu usurinta, realizarea constructiilor in extravilanul localitatilor, desi nu au competenta legala pentru emiterea unor astfel de autorizatii. Am inceput un control la primariile din Delta Dunarii pentru a verifica cum se respecta legislatia in domeniul urbanismului, iar pentru constructiile autorizate ilegal, daca nu vor putea fi autorizate conform legii, vom dispune sa fie demolate”.

Reprezentantii din Tulcea ai asociatiilor neguvernamentale de protectie a mediului au dezvaluit, in ultimele luni, numeroase incalcari ale legislatiei urbanistice si de mediu de catre primarii locali. Eugen Petrescu, seful filialei Tulcea a Societatii Ornitologice Romane, spune ca “vina pentru agresarea zonelor protejate ecologic din Delta nu este doar a agentilor economici si a primariilor, ci si a ARBDD si a Garzii de Mediu, care au constatat existenta constructiilor autorizate ilegal pe plaja Sulina, pe grindurile Chituc, Lupilor si Istria, dar nu au dispus demolarea lor si nu i-au deferit justitiei pe cei care au creat prejudicii semnificative de mediu intervenind in aceste zone strict protejate”.

» “Soimul” Energy Holding
Ajutorul dat de primarul Sulinei AVPS soimul pare a fi legat de o prietenie mai veche a edilului cu unii membri ai acestei asociatii. Conform actului constitutiv al AVPS soimul, din aceasta asociatie fac parte Bogdan Buzaianu si Cornel Visoianu, care au fondat Energy Holding. Presedinte al asociatiei este Petre Sotir, un alt reprezentant al Energy Holding, care este nasul baiatului primarului Aurel Dimitriu. Conform informatiilor furnizate de directia de comunicare a Energy Holding, aceasta firma “a acordat mai multe sponsorizari Primariei Sulina, care constau in mijloace de transport auto si naval, aparatura IT etc.”.